Presa

Piața Unirii din București se va transforma în șantier. Lucrările pentru refacerea planșeului de peste Dâmbovița încep în octombrie

Piața Unirii din București se va transforma într-un uriaș șantier. Contractul de finanțare pentru refacerea din temelii a planșeului de peste râul Dâmbovița a fost semnat, iar lucrările vor începe în luna octombrie. Pentru a nu bloca total traficul, reconstrucția va fi făcută în mai multe etape timp de aproape doi ani

Guvernul a aprobat Strategia privind Adaptarea la Schimbarile Climatice 2024-2030

In cadrul sedintei de guvern de miercuri, 14 august, Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, Hotararea de Guvern pentru adoptarea Strategiei Nationale privind Adaptarea la Schimbarile Climatice (SNASC) pentru perioada 2024-2030, cu perspectiva anului 2050.

Misterul celor 10 clădiri consolidate de Firea. Nicușor Dan a anunțat finalizarea expertizelor. Dar datele Administrației Consolidărilor îl contrazic

Cele 10 clădiri pe care a început să le consolideze o companie municipală înființată de Gabriela Firea sunt, încă, într-o situație incertă.

Nici nu s-a închis bine șantierul de reabilitare, că pe un drum județean din Brașov au apărut degradări. Expertiză de aproape 60.000 de lei pentru a stabili cauzele 1

În 2022, drumul județean de 2 kilometri care face legătura cu preventoriul de la Sânpetru, unde în prezent funcționează secții ale Spitalului de Psihiatrie și Neurologie, a intrat în șantier, ținând cont că era doar o „uliță”.

Consilier municipal, scenariu sumbru: „Dacă se surpă Planșeul Unirii, se împarte Bucureștiul în două”

Alexandru Hazem Kansou, consilier general ales, și viitor city-manager al Sectorului 4, a declarat, în emisiunea „Cu Gândul la București”, că decopertarea Planșeului de la Piața Unirii va începe la sfârșitul acestei luni. „Dacă Doamne ferește se surpă Planșeul, se împarte Bucureștiul în două”, spune Hazem Kansou.

Legislația referitoare la urmărirea comportării construcțiilor în timp – explicată video de Sixense România

Sixense România, companie specializată în soluții de urmărire a comportării construcțiilor în timp, a lansat o nouă campanie video de informare a factorilor de decizie din industria de construcții. Campania, pe nume #InformedBySixense, constă în explicații scurte și repere de bune practici, referitoare la legislația ce vizează sănătatea structurală a mediului construit.

Zilele patrimoniului 2024: stații și trenuri de vizitat pentru pasionații de căi ferate

Trenurile și gările fascinează deopotrivă tinerii și bătrânii! Dacă acesta este și cazul dumneavoastră, aveți noroc: multe situri feroviare pot fi vizitate în timpul Zilelor patrimoniului din 21 și 22 septembrie 2024.

Clujul va avea o hartă actualizată a zonelor de risc geotehnic

Judeţul Cluj va beneficia de o hartă actualizată a zonelor de risc geotehnic, printr-un program în valoare totală de 5 milioane de lei, finanţat de Ministerul Dezoltării şi Consiliul Judeţean Cluj.

Un pod putrezit: cauza pentru care linia CFR Rupea – Racoșa fost închisă temporat / Un tren a deraiat aici, sâmbătă

Linia CFR Rupea – Racoş a fost închisă temporar de sâmbătă din cauza unui accident feroviar care a avut loc între staţiile Rupea şi Racoş, înt-o zonă în care existau deja restricţii de viteză de 30 km/h.

O grindă de 15 tone s-a prăbușit din structura unui hotel din centrul Reșiței

Un element din structura hotelului Semenic, situat în centrul Reşiţei s-a prăbuşit sâmbătă dimineaţă, din cauza stării avansate de degradare, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Reșița.

Probleme pe podul de la Brăila: Asfaltul e în valuri din cauza căldurii și a camioanelor de mare tonaj

Problemele podului peste Dunăre de la Brăila par că nu se mai termină. Constructorul a închis din nou prima bandă de circulație, pentru că asfaltul e în valuri din cauza căldurii și a camioanelor de mare tonaj. Doar că, surpriză. S-a stricat și pe banda 2, cea pe care a fost deviat tot traficul. Acum, constructorul trebuie să-l decoperteze pe tot.

Atenție, șoferi! Un pod șubred peste râul Olt, cu o vechime de peste un secol, vă pune călătoriile în pericol

Atenţie şoferi, încă un pod şubred vă pune călătoriile în pericol! Este vorba despre un pod metalic, de peste 80 m lungime, ridicat peste râul Olt, în apropierea localității Podu Oltului.

APMGS

Adresa: Str. Gârlei nr. 59, camera 1, Bucureşti, Sector 1
Telefon: (+4) 0758 015 833
E-mail: office@apmgs.ro, presedinte@apmgs.ro
NEWSLETTER

Structural Health Monitoring

Un mediu construit de încredere și durabil este cheia siguranței și sănătății umane