De când sunt prezenți pe piața locală, Sixense România – parte din Sixense Group – au văzut piața crescând, dezvoltându-se și îndreptându-se spre o maturizare la care au pus umărul în mod considerabil. Misiunea companiei este să optimizeze și să prelungească durata de viață a mediului construit, prin expertiză integrată și soluții digitale, fiind în strânsă colaborare cu proiectanți, consultanți, gestionari de infrastructură și alți profesioniști în construcții.
Dacă atunci când și-au început activitatea în România, nivelul la care făceau monitorizare părea ceva de nemaivăzut pentru industrie, încetul cu încetul au început să explice, să ghideze, să seteze standardele și să integreze digitalizarea în serviciile de monitorizare.
Monitorizarea lucrărilor de construcții în timp poate să prevină incidente care ar putea pune în pericol construcția în sine sau chiar vieți omenești și să eficientizeze bugetele investitorilor, deoarece nu se mai "scapă" date, nu se mai pierd prin hârtii și prin birouri și nu mai intervin erori umane grave, consideră Mariana Garștea, CEO al companiei Sixense România, care încearcă să aducă tehnologia inclusiv în relația cu autoritățile publice din construcții.
"Introducerea tehnologiei este un pas necesar în zona de construcții publice, în general, și de monitorizare și asset management în particular, din care avem cu toții numai de câștigat. Nu se mai pierd informații, nu se mai caută hârtii, nu se mai pierde timp valoros în integrarea părților multiple din proiect, nu se mai pierd bugete investite în moduri și zone care nu aduc maximum de plus valoare pe termen mediu și lung.
Infrastructura este dintotdeauna unul dintre punctele nevralgice ale realității din România.
Dezbătut mereu în campanii electorale, promis și pus pe masă în proiecte moderne, aprig discutat de noi toți când tragem linie la finalul anului și numărăm kilometrii noi de autostradă dați în folosire, subiectul infrastructurii rămâne în continuare unul sensibil, de care ne preocupăm cel puțin la nivel verbal. Însă nu întotdeauna știm și ce este de făcut, cum ar trebui să acționăm, cum o întreținem, cum îi prelungim durata de viață.
Monitorizarea structurala si geotehnica a infrastructurii tunelurilor este o sarcina foarte complexa. Aceasta poate fi in general definita ca un act coordonat de achizitie, prelucrare, comunicare si arhivare a informatiilor despre actiunile asupra unei structuri si / sau efectele actiunii asupra unei structuri intr-o anumita perioada de timp.
Pentru a gestiona corect functionarea si intretinerea tunelurilor, intregul sistem de monitorizare trebuie sa fie eficient. In ultimii ani, sistemele traditionale de monitorizare a tunelurilor au devenit neputincioase in fata unor cantitati uriase de date, pe masura ce numarul tunelurilor si al senzorilor de monitorizare creste.