Compania olandeză Boskalis a semnat Contractul proiectare și execuție LOT NR. 2 – Protecția și reabilitarea litoralului românesc al Marii Negre în zona Mamaia din cadrul investiției ”Reducerea Eroziunii Costiere, faza II (2014-2020)” în luna septembrie a anului 2020. Dar reabilitarea acestei plaje și lupta cu eroziunea continuă s-a transformat, se pare, într-o muncă de Sisif, iar plaja de la Mamaia oferă, acum, o imagine deplorabilă.
Întregul proces de reabilitare și extindere a plajelor litoralului românesc, dar și de reducere a eroziunii costiere are o valoare de aproape 1 miliard de euro, dar nisipul de la Mamaia nu se ridică, se pare, la nivelul celui din Dubai, spre exemplu (granulometrie, greutate specifică etc.), sunt prea multe cochilii de scoici, iar furtunile nemiloase ale iernii de la Marea Neagră au ”mușcat”, la propriu, din plajă.
Dincolo de explicațiile inginerilor, ale meteorologilor și ale altor specialiști mai mult sau mai puțin cunoscuți, în acest proiect de amploare a fost investită o sumă uriașă. Totuși, dacă iubitorii mării doresc să se apropie de apă – acum, în luna martie a anului 2023, cu doar câteva luni înaintea sezonului estival -, trebuie să aibă grijă să nu-și rupă picioarele.
Citește articolul complet la: https://www.gandul.ro/exclusiv/s-a-prabusit-plaja-de-la-mamaia-inginerii-olandezi-invinsi-de-furtunile-iernii-de-la-marea-neagra-interventia-umana-asupra-profilului-plajei-a-creat-un-dezechilibru-initial-19939938