Urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor nu reprezintă o activitate formală sau pur observațională, ci face parte din mecanismul legal și tehnic prin care se verifică, se evaluează și se menține calitatea construcțiilor pe întreaga durată de existență a acestora.

În special atunci când vorbim despre urmărirea specială, activitatea capătă un caracter tehnic riguros, întrucât presupune observarea, măsurarea, înregistrarea și interpretarea unor parametri relevanți pentru starea construcției.
În acest context, problema încadrării activităților de urmărire specială, indiferent de forma în care acestea devin aplicabile în cadrul construcțiilor (măsurători topografice, monitorizări geotehnice, analiza vibrațiilor etc.), trebuie analizată nu izolat, ci în cadrul sistemului normativ care reglementează calitatea în construcții. O asemenea analiză trebuie să pornească de la Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, să corespundă Hotărârii Guvernului nr. 766/1997 de aprobare a regulamentelor specifice calității în construcții și, mai ales, noii versiuni a Normativului P130-2025 de urmărire a comportării în exploatare a construcțiilor. Mai mult decât atât, izolând analiza la componenta de urmărire specială în faza de exploatare, argumentarea trebuie să se bazeze și pe prevederile Regulamentului privind autorizarea laboratoarelor de analize și încercări în activitatea de construcții, aprobat prin H.G. nr. 808/2005, precum și pe cele ale Ordinului MDLPA nr. 838/2021 de aprobare a Procedurii privind evaluarea laboratoarelor de analize și încercări în activitatea de construcții în vederea autorizării - inclusiv pe nomenclatorul de profiluri și încercări în baza căruia sunt emise autorizațiile ISC, la care se va face trimitere concretă în cele ce urmează.
Nu denumirea comercială sau operațională a activității este decisivă, ci natura ei tehnică și scopul pentru care este realizată. Dacă activitatea presupune efectuarea de măsurători sau investigații asupra construcției, asupra terenului de fundare sau asupra parametrilor care caracterizează comportarea construcției în exploatare, atunci, cu atât mai mult, aceasta trebuie analizată ca parte a sistemului calității în construcții – reglementat prin Legea 10/1995.
Prin urmare, urmărind acest schelet normativ și legislativ, devine extrem de clar faptul că activitățile de urmărire specială a construcțiilor ce presupun măsurarea, înregistrarea și prelucrarea sistematică a unor parametri specifici acestora, constituie investigații tehnice specifice sistemului calității în construcții și, în consecință, trebuie realizate de laboratoare autorizate, după cum va demonstra argumentarea prezentată în continuare.

Calitatea construcțiilor și etapa de exploatare
Potrivit Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții (Art. 1, 2, 3 și 8), calitatea construcțiilor reprezintă rezultanta totalității performanțelor de comportare ale acestora în exploatare. Aceeași lege stabilește că prevederile sistemului calității în construcții se aplică în toate etapele relevante, inclusiv în etapa de exploatare a construcțiilor. Rezultă, așadar, că exploatarea nu este o fază exterioară sistemului calității, ci una dintre etapele în care cerințele legale privind calitatea construcțiilor continuă să producă efecte. Această perspectivă este importantă pentru că orice activitate tehnică desfășurată în etapa de exploatare, atunci când are ca scop evaluarea stării construcției și menținerea cerințelor fundamentale, trebuie privită prin prisma sistemului calității în construcții.

Sistemul calității în construcții și componentele sale relevante
Legea nr. 10/1995 instituie Sistemul calității în construcții ca ansamblu de structuri organizatorice, responsabilități, regulamente, proceduri și mijloace care concură la realizarea și menținerea calității construcțiilor. Acest sistem se aplică pe întreg parcursul existenței construcției, inclusiv în exploatare. În cadrul Sistemului calității în construcții sunt incluse, între altele, următoarele componente relevante pentru analiza de față (Art. 9):
• managementul calității în construcții;
• autorizarea și acreditarea laboratoarelor de analize și încercări în construcții;
• urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor.
Aceste componente nu funcționează independent, ci sunt elemente interdependente ale aceluiași sistem legal și tehnic. Managementul calității stabilește cadrul organizatoric și procedural, urmărirea comportării în exploatare furnizează informații privind starea construcției, iar laboratoarele autorizate asigură cadrul tehnic reglementat pentru efectuarea investigațiilor și încercărilor necesare. Prin urmare, atunci când o activitate de urmărire în exploatare presupune măsurători, determinări sau încercări asupra construcției, aceasta nu poate fi separată de regimul juridic al laboratoarelor autorizate. Ea trebuie analizată ca parte a sistemului calității în construcții, iar legătura dintre aceste componente va fi detaliată în cele ce urmează.

Urmărirea comportării în exploatare ca activitate tehnică reglementată
Articolul 18 din Legea nr. 10/1995 definește urmărirea comportării în exploatare ca ansamblul activităților realizate prin examinare directă sau prin investigarea construcțiilor cu mijloace de observare și măsurare specifice, în scopul menținerii cerințelor fundamentale aplicabile construcțiilor.
Această definiție este deosebit de importantă. Ea stabilește, în mod expres, că urmărirea comportării în exploatare nu se limitează la simple observații vizuale. Dimpotrivă, legea include în conținutul acestei activități investigarea construcțiilor cu mijloace de observare și măsurare specifice, aplicabile cu precădere în cadrul activităților de urmărire specială în exploatare. În consecință, acolo unde urmărirea specială a comportării în exploatare presupune măsurarea unor parametri tehnici ai construcției sau a terenului de fundare (mai ales în contextul interacțiunii teren-structură), activitatea dobândește caracter de investigație tehnică. Această concluzie nu depinde de specialitatea din care provin măsurătorile (topografice, geotehnice, seismice, structurale etc.), ci de faptul că ele sunt utilizate pentru aprecierea stării construcției (sau a părților componente) și menținerea cerințelor fundamentale. Cu alte cuvinte, legiuitorul a instituit un criteriu funcțional, nu unul terminologic: legea nu operează cu o listă închisă de discipline tehnice, ci cu scopul activității și cu mijloacele ei. Orice interpretare care ar condiționa aplicarea legii de eticheta profesională a măsurătorii ar adăuga la lege o distincție pe care aceasta nu o face.

Citește mai multe: https://www.agendaconstructiilor.ro/stiri/digitalizarea-in-constructii-industrie/urmarirea-comportarii-in-exploatare-impune-laboratoare-autorizate-de-analize-incercari