O posibilă cauză a surpării de la Slănic Prahova ar fi infiltrațiile de apă, din precipitații sau scurgeri de pe versanți, dar și din cauza avarierii unor conducte, a transmis prefectul de Prahova, Emil Drăgănescu, citând din raportul experților. Din păcate, oamenii nu se vor întoarce acasă, a adăugat acesta.
Din păcate, oamenii nu se vor întoarce acasă. Rapoartele preliminare solicită autorităților publice locale să facă studii ample, să facă lucrări de intervenție și abia după aceea oamenii să se întoarcă acasă, a declarat marți seară Emil Drăgănescu, prefectul județului Prahova.
Alte explicații date de prefectul de Prahova:
– în momentul de față ne confruntăm cu fenomene de tasare care afectează și blocurile, nu știm cât vor avansa, nu știm dacă erau dinaintea acestei surpări, dar cert este că blocurile evacuate nu pot fi repopulate în momentul de față.
–rapoartele specialiștilor ne spun că fenomenele produse la Slănic nu au fost cauzate nici de seisme, nici de fenomene naturale ample care au avut loc în adâncime, nici nu au legătură cu filonul de sare care este foarte aproape de zona respectivă.
–este vorba de ape scurse acolo sub diferite forme și de intervenții ale oamenilor.
–raportul spune că prăbușirea unei porțiuni din strada 23 August din Slănic Prahova este exact efectul acțiunii apei care circulă prin subsol, pe dedesubtul stratului de asfalt și spală agregatul care îl susține. Apa respectivă poate proveni din surse diferite, cauze naturale sau datorate acțiunii omului. Apa provenită din precipitații sau din scurgerile de pe versanți, care circulă pe masivul de sare sau din acțiunile antropice precum avarierea conductelor de apă sau canalizare.
–Nu s-au înregistrat microseisme datorate activităților naturale.
–surparea actuală nu pare a fi cauzată de fenomene de mare adâncime legate d eprezența masivului de sare.
–Am adoptat în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență niște măsuri care să încerce să stopeze aceste fenomene și apoi să le remedieze.
Citește articolul compplet la: https://tvrinfo.ro/surparea-de-la-slanic-prahova-a-fost-cauzata-de-infiltratii-ale-apei-inclusiv-din-conducte-avariate-oamenii-nu-se-pot-intoarce-la-casele-lor/