Presa

Se intervine în permanență pe DN6, zona localității Mehadia, județul Caraș-Severin

Săptămâna trecută au fost făcute lucrări de remediere la tasarea produsă anterior pe DN6 în zona localității Mehadia, dealul Plugovei.
Aceste tasări s-au produs în urma precipitațiilor abundente din ultima perioadă.


341703381_937148094273543_4724553271623488163_nPentru remediere s-au făcut lucrări la șanțuri de gardă, un dren longitudinal de 50 metri lungime, excavații, trei drenuri transversale pentru captarea infiltrațiilor de apă din sistemul rutier, s-a refăcut apoi sistemul rutier cu geotextile, piatră brută, balast, strat de piatră spartă și trei straturi de asfalt.

Tasarea a fost remediată ca lucrare în regim de urgență, pe o grosime de peste 2 metri, dar s-a constatat că este o tasare de mai mare adâncime pentru care este nevoie de lucrări mai ample. Se intervine în permanență cu material granular pentru aplanarea denivelării.

Urmează să fie realizate în perioada imediat următoare expertize geotehnice și foraje pentru a se afla care este cauza cedării. În acest timp se va monitoriza zona permanent până se va găsi o soluție pentru menținerea traficului.

 

APMGS

Adresa: Str. Gârlei nr. 59, camera 1, Bucureşti, Sector 1
Telefon: (+4) 0758 015 833
E-mail: office@apmgs.ro, presedinte@apmgs.ro
NEWSLETTER

Structural Health Monitoring

Un mediu construit de încredere și durabil este cheia siguranței și sănătății umane