Presa

Şantierul M6, coşmarul bucureştenilor din zona 1 Mai: pagubele sunt uriașe, oamenii sunt disperați, autoritățile sunt depășite

Şantierul Magistralei 6 de metrou din Capitală s-a transformat încă din luna august a anului trecut în coşmarul bucureştenilor din zona 1 Mai, din cauza devierii traficului de pe bulevardul principal pe străduțele laterale.

Cetățenii au reclamat de nenumărate ori, la toate autoritățile care au legătură cu lucrările de extindere a stației 1 Mai, că numărul mare de autovehicule, inclusiv tiruri și autobuze, care trece dintr-o dată pe câteva străzi care erau doar pentru rezidenți le-a distrus casele și le-a poluat viața.

Locuitorii afirmă că pagubele nu pot fi estimate, deocamdată, întrucât procesul de stabilire al acestora este unul costisitor, iar problemele se află încă la început.

Mai mult, îngăduință nu au găsit nici din partea autorităților locale. Până acum au primit doar promisiuni.

Coşmarul bucureştenilor din 1 Mai: 1.000 de oameni se tem că nu vor fi despăgubiți

Cele mai afectate sunt străzile Carpați, Mircești și Soveja, pe unde a fost deviat traficul de pe Calea Griviței. Traficul greu a cauzat crăparea pereților caselor, multe vechi de zeci sau chiar 100 de ani.

Buletin de București a discutat cu locuitorii din zonă, despre pagubele pe care le plătesc inclusiv cu prețul liniștii lor.

Nimeni dintre cei răspunzători nu a constatat starea străzii înainte de a o băga în acest trafic infernal. Au avizat orbește o stradă care era deja praf înainte. Cum a avizat comisia fără să controleze starea infrastructurii?

Mai mult, din cauza vibrațiilor cauzate de trafic ni s-au fisurat pereții caselor. Ne-au refulat canalizările. Pe noi cine ne ajută?”, a explicat Dana Mineo.

Citește articolul complet la: https://buletin.de/bucuresti/santierul-m6-cosmarul-bucurestenilor-din-zona-1-mai-pagubele-sunt-uriase/

APMGS

Adresa: Str. Gârlei nr. 59, camera 1, Bucureşti, Sector 1
Telefon: (+4) 0758 015 833
E-mail: office@apmgs.ro, presedinte@apmgs.ro
NEWSLETTER

Structural Health Monitoring

Un mediu construit de încredere și durabil este cheia siguranței și sănătății umane