Presa

România, o ţară de necunoscute. Etapa pe baraje. Din circa 2.200 de baraje existente, 370 au autorizaţia expirată şi 532 nu au fost autorizate vreodată.

Situaţia barajelor din România riscă să devină încă o necunoscută din dificila ecuaţie a administraţiei naţionale, sute de astfel de structuri având un statut incert, care ridică întrebări privind siguranţa acestor construcţii. 

Dezastrul de la salina Praid, judeţul Harghita, inundată complet în interior în urmă cu o lună de apele pârâu­lui Corund, a readus în atenţia publicului activitatea unor companii de stat, cum este Salrom, dar şi a unor instituţii precum Administraţia Naţională Apele Române.Campionatul de „pa­sa­rea responsabilităţii“ de la o institu­ţie la alta, sport la care România cule­ge medalii de aur, a ajuns la etapa demiterii conducerilor, prima vizată fiind Salrom.

Dezastrul de la Praid nu a fost un accident natural. A fost rezultatul indiferenţei şi al pasării continue a responsabilităţii.

Salrom, Apele Ro­mâ­ne şi ANRM au ignorat aceste avertismente şi şi-au pasat vina unii altora. Nimeni nu a intervenit la timp. Acum e timpul ca cei care au greşit să plătească“, a spus ferm noul ministru al economiei Radu Miruţă.

Citește mai mult la: https://www.zf.ro/companii/romania-tara-necunoscute-etapa-baraje-circa-2-200-baraje-existente-22853333

APMGS

Adresa: Str. Gârlei nr. 59, camera 1, Bucureşti, Sector 1
Telefon: (+4) 0758 015 833
E-mail: office@apmgs.ro, presedinte@apmgs.ro
NEWSLETTER

Structural Health Monitoring

Un mediu construit de încredere și durabil este cheia siguranței și sănătății umane