Una dintre cele mai intens analizate probleme din această perioadă – seismele, a fost adusă în discuție și în cadrul ședinței Colegiului Prefectural care a avut loc astăzi. La ședință au participat atât reprezentanți ai instituțiilor aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din Vrancea, cât și reprezentanți ai instituțiilor publice deconcentrate din județ.
Nicușor Halici, prefectul județului Vrancea a subliniat faptul că „Vrancea este unul din județele foarte active seismic care deține în această perioadă, și în ultimii ani, a avut o activitate seismică spre normal. Nu știm, și nimeni nu poate prezice, ce se va întâmpla în viitor, așa că în continuare trebuie să ne focusăm foarte mult în special pe clădirile cu risc seismic, și aici am început să vedem ce s-a întâmplat în ultima perioadă și ce au făcut sau cât au implementat autoritățile locale raportat la aceste clădiri de grad seismic I sau II. Noi, la nivel de risc ridicat, aveam Școala Primară de la Mihălceni, Grădinița cu Program Normal de la Ciorăști și o grădiniță de la Cârligele, clădiri care au intrat deja într-un proces de reabilitare, modernizare și consolidare și nu sunt, la acest moment, desfășurate activități acolo. Dar asta nu înseamnă că nu ar putea fi și alte clădiri care sunt sau pot fi încadrate într-un grad mare de risc în condițiile în care vom avea o activitate seismică de o activitate mai mare‟.
Prevenția, mijloc de educare socială în caz de seism puternic
În strânsă legătură cu acest subiect, prefectul Halici a observat faptul că, „din păcate, nu ne-am mai focusat pe prevenție‟. „Din perspectiva seismelor, prevenția înseamnă o educație foarte solidă a populației cu privire la reacțiile pe care trebuie să le avem în caz de seism. Din păcate, prevenția este unul din lucrurile care au fost lăsate deoparte de când am trecut la democrație. Observ că cei mai mulți dintre cei prezenți în sală ați făcut școala în celălalt regim, și știți că acolo aveam și ore de educație unde eram învățați cum să reacționăm și unde să ne adăpostim în caz de cutremur. Ni se spunea că trebuie să avem și acele truse minime de supraviețuire… lucruri care nu se mai întâmplă în școală și societate și va trebui să găsim cumva niște modalități de transmitere sau educare socială și de conștientizare a populației că avem acest risc. Nu trebuie să ne sperie, în schimb nici nu trebuie să-l ținem ca un subiect tabu în așa fel încât să nu determinăm o anumită psihoză sau tensiune‟, a mai adăugat prefectul.
Citește articolul complet la: https://www.monitoruldevrancea.ro/2023/02/27/primariile-trebuie-sa-trimita-liste-cu-scolile-si-spitalele-si-sa-asigure-urmarirea-comportarii-in-exploatare-a-cladirilor-cutremurele-subiect-in-sedinta-colegiului-prefectural/