Testele de rezistență pentru Podul peste Dunăre de la Brăila au început de luni, anunță ministerul Transporturilor. Testele statice și dinamice vor dura câteva zile, iar deschiderea circulației pe pod și pe primii kilometri de drum va avea loc în jurul datei de 27 iunie.
„Astăzi au început testările statice și dinamice la suprastructura Podului suspendat peste Dunăre de la Brăila. Este una din etapele importante înaintea deschiderii Podului de la Brăila, al treilea pod suspendat ca dimensiune din Europa”, a transmis luni directorul Companiei de Drumuri, Cristian Pistol.
Greutatea totală a celor două cabluri principale are 6.700 tone, iar tablierului metalic este format din 86 de segmente cu o greutate totală de 20.800 de tone, fiecare având o greutate medie de 250 de tone.
Când va fi inaugurat Podul de la Brăila: 27 iunie
Circulația pe Podul peste Dunăre de la Brăila va fi deschisă în jurul datei de 27 iunie, pe relația scurtă - pe o bucată de drum mai mică pe malul Tulcean.
„Pe 27 iunie, plus sau minus câteva zile, traficul va fi deschis pe relația pe care o știți - cu descărcarea în județul Tulcea inițial pe drumul până la Măcin, ulterior urmând ca varianta până la Jijila să fie gata până la finalul anului”, anunța Sorin Grindeanu încă de la final de aprilie.
Cum se desfășoară testele de încărcare pe Podul de la Brăila - Testele statice și testele dinamice
„La Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați - Tulcea au început, astăzi, testele de încercare a suprastructurii podului, care reprezintă o metodă de verificare practică, în care se urmărește determinarea comportamentului real al structurii prin încercare”, detaliază secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu care spune că încercarea pasajului se desfășoară în două etape.
Încărcarea statică - „Se realizează în decursul a 3 zile, începând de astăzi, prin intermediul unui convoi de 60 vehicule de mare tonaj, a câte 40 tone fiecare. Poziționarea camioanelor s-a făcut la 32 metri distanță între ele, amplasate pe toată lungimea podului pe calea nord, întrucât se realizează concomitent și proba de torsiune. În următoarele 2 zile, se vor realiza alte 5 încercări statice cu câte 19 camioane încărcate cu 40 tone fiecare”.
Această etapă este monitorizată prin 2 sisteme: unul de topografie, format din 4 echipe cu 4 stații GPS de înaltă precizie și un sistem de 50 senzori de monitorizare instalați pe pod, care vor rămâne permanent”.
Încărcarea dinamică - „Care se va realiza joi, prin intermediul a 2 camioane pe pod, care vor rula cu o viteză constantă de maximum 80 km/h, trecând peste obstacole preamplasate”.
Citește articolul complet la: https://monitorizari.hotnews.ro/stiri-infrastructura_articole-26328372-video-podul-braila-inceput-testele-rezistenta-cum-desfasoara-testele-incarcare-cand-inaugurat-podul-peste-dunare.htm