Presa

Noi probleme la podul suspendat de la Brăila: au apărut în asfalt găuri prin care iese apă la o lună după recepția lucrărilor / Reacția CNAIR

sunt noi probleme la podul peste Dunăre de la Brăila, la doar o lună după ce a fost deschisă complet circulația și a fost încheiată recepția lucrărilor și reparațiilor făcute în ultimii doi ani. De data aceasta, ar fi apărut multe gropi în asfalt prin care iese apă, scrie Digi24, care mai notează că pe sensul Tulcea – Brăila șoferii circulă pe un singur fir.

Pentru a afla cauza infiltrațiilor, va fi formată o comisie din reprezentanți ai CNAIR și ai constructorului.

„Ar putea fi vorba, pe de o parte, de condens, care se formează între partea metalică a podului și asfalt, având în vedere că, prin tablierul podului, știți că sunt acele pompe de aer practic, care țin o anumită temperatură în tablier. Sau ar mai putea fi o variantă infiltrarea, nu se știe pe unde, a apei de ploaie. Până când nu vom avea niște date concrete de la specialiști, nu vom ști exact despre ce este vorba și, bineînțeles, nici cum s-ar putea remedia o astfel de situație”, a declarat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR pentru sursa citată.

Podul suspendat peste Dunăre – cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră – a fost inaugurat pe 6 iulie 2023, iar la scurt timp după inaugurare au apărut primele probleme legate de asfalt, care s-a “vălurit”. Podul a intrat, în octombrie 2024, pentru a patra oară în proces de reasfaltare, de această dată constructorul susţinând că va folosi o nouă reţetă de mixturi bituminoase, adaptată specificului acestui pod, unic în România.

Citește mai mult la: https://economedia.ro/noi-probleme-la-podul-suspendat-de-la-braila-au-aparut-in-asfalt-gauri-prin-care-iese-apa-la-o-luna-dupa-receptia-lucrarilor-reactia-cnair.html

APMGS

Adresa: Str. Gârlei nr. 59, camera 1, Bucureşti, Sector 1
Telefon: (+4) 0758 015 833
E-mail: office@apmgs.ro, presedinte@apmgs.ro
NEWSLETTER

Structural Health Monitoring

Un mediu construit de încredere și durabil este cheia siguranței și sănătății umane