Podul Basarab are nevoie urgentă de lucrări consolidare. Podul Basarab a fost expertizat după 12 ani de la deschidere și starea lui abia a primit calificativul „satisfăcător”. Antrereprenorul refuză să îl consolideze și să remedieze problemele. Astfel, s-a ajuns în instanță.
Podul Basarab, probabil cel mai mare pod de infrastructură rutieră care există într-un oraș din România, a fost inaugurat în anul 2011. Are o lungime de 2 kilometri și pe el circulă, zilnic, peste 250.000 de mașini.
Podul a fost realizat într-un interval de 10 ani din momentul în care s-a anunțat intenția de a-l construi. Costurile au crescut enorm. Inițial a fost anunțat un cost estimat de 60.000.000 de euro, dar s-au plătit 210.000.000 euro.
EXCLUSIV Podul Basarab are nevoie urgentă de consolidări. Ce împiedică începerea lucrărilor?
Marea problemă a podului, deschis în urmă cu 13 ani, este că nu a fost recepționat. În acest fel, primăria nu are habar cât de sigur este podul.
În 2022, Newsweek România a cerut Primăriei București să spună dacă are cunoștiință despre eventualele probleme existente la Podul Basarab. Deși nu avea nicio expertiză realizată la acel moment, primăria a răspuns, în 2022 că Podul este într-o stare foarte bună:
„În conformitate cu ultima expertiză se impun anumite remedieri (ca de ex. trotuarul rulant de la Gara de Nord care nu este funcțional, finisaje, etc.) la acest pasaj. Subliniem că nu este vorba de defecțiuni majore care pot pune în pericol siguranța circulației”, se arată într-un răspuns al Primăriei București pentru Newsweek România.
Citește articolul complet aici: https://newsweek.ro/investigatii/exclusiv-podul-basarab-are-nevoie-urgenta-de-consolidare-ce-impiedica-inceperea-lucrarilor