Câți dintre proprietarii clădirilor cărora le sunt asociate și mijloace publicitare – cunosc cum se realizează corect întreținerea acestora și ce anume prevede legea în acest sens?
În cele ce urmează, doamna Mariana Garștea, CEO Sixense România și Președinte al APMGS (Asociația Profesională pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală), explică ce anume trebuie avut în vedere atunci când vine vorba despre urmărirea comportării în timp a mijloacelor publicitare de pe diverse construcții.
Doamna Garștea conduce o echipă cu expertiză în urmărirea construcțiilor în timp prin soluții digitale, parte dintr-un grup internațional de renume, și care se ocupă de monitorizarea geotehnică și structurală a sute de proiecte: de la clădiri civile până la proiecte complexe de infrastructură critică. Preocupată fiind de sănătatea structurală a mediului construit, a dezbătut de această dată o speță poate mai puțin cunoscută printre tipologiile de situații și contexte în care monitorizarea este esențială: inspecțiile și monitorizarea mijloacelor de publicitate de pe construcții. Iată ce ne-a spus.
Puțini știu că mijloacele publicitare – panouri de pe clădiri, de exemplu – trebuie și ele urmărite în timp. Spuneți-ne mai multe despre acest lucru. Ce spune legislația în acest sens?
Este corect, mijloacele de publicitate (panouri, meshuri, ecrane etc.) care sunt amplasate pe clădiri trebuie inspectate și urmărite în timp. Această activitate este cât se poate de serioasă și trebuie respectată, conform Legii 154/2017, care menționează foarte clar următoarele:
„Sistemele de ancoraj ale mijloacelor de publicitate amplasate pe construcții existente sunt supuse inspecțiilor obligatorii privind urmărirea comportării în timp a construcțiilor pentru care, periodic, dar nu mai puțin de o dată la 2 ani, un specialist tehnic atestat ca expert pentru cerința rezistență mecanică şi stabilitate va întocmi un raport tehnic de inspecție care, prin grija proprietarului, va fi comunicat inspectoratului județean în construcții în a cărui arie teritorială este situată construcția, din care să rezulte faptul că menținerea utilizării acestora nu prezintă un grad de pericol public datorat factorilor de risc naturali, fenomene meteorologice periculoase, seisme şi altele, care să poată genera consecințe grave: pierderi de vieți omeneşti, vătămare gravă a integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, distrugerea totală sau parțială a unor bunuri ori alte consecințe deosebit de grave care, potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, pot constitui infracțiuni”.
Mai concret, aceste mijloace publicitare pot constitui un risc asupra comunității – și se cunosc, din păcate, mai multe situații în care astfel de panouri au căzut pur și simplu, pentru că nu au fost inspectate și întreținute ca atare – și, de asemenea, pot avea multe defecte care trebuie verificate: îmbinări cu buloane lipsă, îmbinări degradate de la coroziune cu plăcile de bază cu secțiunea redusă, elemente tensionate lipsă, elemente deteriorate de coroziune și intemperii, structuri metalice independente neancorate corespunzător, plăci de bază ale totemurilor deteriorate din cauza intemperiilor și hidroizolațiilor inexistente, structuri metalice neconforme normativelor în vigoare.
Așadar, aceeași lege ne spune că siguranța în exploatare trebuie verificată și asigurată pentru panourile publicitare, fiind atestată în urma unei expertize tehnice elaborate ținând cont de toate condițiile de calitate necesare.
Poate că acest aspect era, de obicei, încadrat la „și altele”, însă este foarte important de știut că orice nerespectare a acestor prevederi constituie o contravenție și se sancționează în consecință. Iar dincolo de caracterul obligatoriu, mi-aș dori ca proprietarii acestor clădiri să înțeleagă realmente utilitatea activității de urmărire a comportării în timp a acestor mijloace publicitare. Dat fiind că este vorba despre elemente ce se pot deteriora cu ușurință și pot constitui un pericol public, urmărirea comportării lor în timp este singura modalitate de a ne asigura că totul este ținut sub control și că nu există niciun risc de prăbușire.
Citește articolul complet la: https://arenaconstruct.ro/despre-urmarirea-comportarii-in-timp-a-mijloacelor-publicitare-de-pe-constructii-trebuie-realizata-conform-legislatiei-in-vigoare-respectand-frecventa-indicata/