Presa

Cum a rezistat Taiwanul după cel mai mare cutremur din istoria țării. Explicațiile lui Radu Văcăreanu, președintele AEIS

Taiwanezii și-au învățat foarte bine lecția. La 25 de ani distanță de la cel mai mare dezastru din istoria țării, bilanțul victimelor și amploarea pagubelor sunt mult reduse.

Specialiștii cred că asta a fost posibil pentru că au respectat normativele în construcții.

Invitat în platoul Știrilor PRO TV, prof. univ. dr. ing. Radu Văcăreanu, rectorul Universității Tehnice de Construcții București și președinte al Asociației Europene de Inginerie Seismică (AEIS), a făcut o comparație între cutremurul devastator produs, miercuri, în Taiwan și cel din Turcia, de anul trecut.

„Bineînțeles nu sunt identice, dar sunt comparabile. Fondul construcțiilor e complet diferit. E un fond construit mult mai bine pregătit pentru cutremur în Taiwan și un fond construit care nu a fost pregătit aproape deloc, așa cum se vede în exemplu din Turcia. În Turcia vedem o distrugere totală în cele mai multe situații. În Taiwan sunt câteva exemple de aceste de acest tip de clădiri din pozele pe care le vedem. Cel mai probabil colapsul parțial s-a produs din prezența unui parter flexibil și slab. Astfel de sisteme structurale nu sunt indicate. S-au s-au dovedit a fi foarte vulnerabile în cazul unor cutremure majore. Având în vedere că la etajele superioare având un sistem structural care de obicei are pereți de beton armat și este foarte puternic, la parter din necesitatea de a avea spații deschise spații comerciale, acești pereți sunt sunt suprimați, sunt înlocuiți cu niște stâlpi. Dacă aceste construcții nu sunt tratate corespunzător ajung la astfel de de colaps”, a spus Radu Văcăreanu.

 

Citește articolul complet și video la: https://stirileprotv.ro/amp/stiri/actualitate/radu-vacareanu-presedinte-aeis.html

APMGS

Adresa: Str. Gârlei nr. 59, camera 1, Bucureşti, Sector 1
Telefon: (+4) 0758 015 833
E-mail: office@apmgs.ro, presedinte@apmgs.ro
NEWSLETTER

Structural Health Monitoring

Un mediu construit de încredere și durabil este cheia siguranței și sănătății umane