Mai multe familii din orașul Slănic trăiesc, de aproape două luni, o adevărată dramă. Oamenii riscă să-şi piardă casele din cauza alunecărilor de teren provocate, cel mai probabil, de mina de sare. Locuințele acestora, care se se află exact deasupra salinei, trosnesc din toate încheieturile, sunt pline de fisuri, iar situația de agravează de la o zi la alta.
În urma unor petiții ale proprietarilor, trimise la Instituția Prefectului, Virgiliu Nanu, prefectul județului, și subprefectul Emil Drăgănescu, după ce au evaluat situația la fața locului, au reiterat măsurile impuse încă din 4 decembrie, anul trecut, referitoare la „remedierea imediată a situației pentru a garanta siguranța locuitorilor și a bunurilor”.
„Nu mai pot de supărare. Pereții s-au crăpat si toată munca mea riscă să fie înghițită de pământ în orice moment. Stăm exact deasupra salinei. Sub noi sunt galeriile. Nu știu ce să mai zic, sunt disperată. Stau aici de 12 ani, casa e din cărămidă, construită în 74. Așa ceva nu mi-a fost dat să trăiesc.
Noaptea dorim cu schimbul, eu și soțul. Stăm de pază să nu cumva să ne înghită pământul cu casă cu tot. La fel e și la vecinii mei. Unii s-au mutat la rude. Verișoara mea și-a luat soțul paralizat și a plecat la bloc. Îi e frică să mai stea în casă. Și mie îmi e groază, dar nu am unde să mă duc. Să îmi spună măcar…dacă mai stau aici risc să se prăbușească casa cu mine? Așteptăm să murim în case, Doamne ferește?!”, ne spunea în noiembrie, anul trecut, Norica Hâncu, una dintre proprietarele caselor afectate.
Citește și: Casele de lângă salina Slănic continuă să se surpe. Primar: „Nu avem drum de acces pentru a interveni cu utilaje” UPDATE Reacția Societății Naționale a Sării SA
Prefectura Prahova a dispus măsurile care trebuie luate de urgență pentru soluționarea problemei. Pe 9 ianuarie, șefii instituției s-au deplasat din nou la Slănic pentru o nouă evaluare în teren, iar după analiza stadiului tasărilor s-a cerut „remedierea imediată a situației pentru a garanta siguranța locuitorilor și a bunurilor!”