Cetățenii se temeau că tăierile ilegale de arbori din zona retrocedată a Parcului IOR și intervenția buldoexcavatorului pe cele 12 hectare de teren defrișat ar putea pune în pericol călătorii.
Răspunsul Primăriei cu privire la crăpăturile din stația de metrou Titan
Primăria Capitalei le-a răspuns cetățenilor că nu este necesară o expertiză tehnică, întrucât este vorba de nişte crăpături superficiale, prezente la suprafaţa tavanului fals. În urma măsurătorilor, s-a constatat că fisurile nu evoluează în timp, adaugă Primăria Capitalei.
„Fisurile din interiorul staţie de metrou se află în finisajul tavanului staţiei, respectiv la suprafaţa tavanului fals, fără a fi afectată structura de rezistenţă a construcţiei. Fisurile sunt superficiale şi se află la nivelul sistemului de finisaj decorativ.
Personalul tehnic de specialitate efectuează revizii şi verificări periodice, fără a se constata modificări privind starea tavanului, care să pună în pericol funcţionalitatea staţiei de metr,ou Titan.
La nivelul boltei, au fost montate dispozitive de măsurare (repere) pentru urmărirea şi monitorizarea zonelor afectate. În urma măsurătorilor efectuate, s-a constatat că aceste fisuri nu evoluează în timp,” a transmis autoritatea locală într-un răspuns oficial către unul dintre cititorii Buletin de București.
Citește mai mult la: https://buletin.de/bucuresti/calatorii-ingrijorati-de-crapaturile-aparute-la-statia-de-metrou-titan-ce-raspunde-primaria-capitalei/