Presa

Barajul din Apuseni s-a fisurat. Sute de persoane evacuate din Roșia Montană

Barajul din Apuseni s-a fisurat. Sute de persoane evacuate din Roșia Montană

Barajul Lacului Piscicol Tăul Mare s-a fisurat în noaptea de sâmbătă spre duminică, 1 octombrie 2022. Sute de oameni au viața pusă în pericol în acest moment, autoritățile au decis evacuarea de urgență a oamenilor din zonă. Avaria a apărut la sistemul de golire a barajului. Pietre s-au desprins din baraj și au blocat vanele care permiteau deversarea controlată a apei.



Populația din zonă a primit mai multe notificări de tipul Ro-Alert care cereau evacuarea de urgență a zonei. Mulți localnici au preferat să mearga spre rudele sau prietenii din zonă, doar o parte au apelat la soluțiile de cazare oferite de autorități. 268 de persoane au trebuit evacuate în această noapte.

Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, Vlad Sorin, a explicat ce s-a întâmplat în cazul barajului care are o vechime de 100 de ani. „S-a format un con prin surparea galeriei de fund, care este din zidărie de piatră, barajul datând de mai bine de 100 de ani. Mica breșă care s-a format este în partea din aval a barajului, la circa 10 metri de luciul de apă. Înspre luciul de apă nu apărut nicio fisură. Monitorizăm breșa, aceasta nu a suportat nicio modificare. Monitorizăm de asemenea nivelul lacului, care a scăzut la circa 2 centimetri de când îl monitorizăm”, a transmis Vlad Sorin, directorul SGA.

Potrivit ISU Alba, pe parcursul nopţii, 268 de persoane (aflate în zone cu potenţial risc) au fost informate asupra măsurii de evacuare preventivă.

Citește mai multe detalii la: https://gazetadecluj.ro/situatie-de-criza-la-rosia-montana-sute-de-oameni-au-fost-evacuati-dupa-o-avarie-la-barajul-lacului-taul-mare/

APMGS

Adresa: Str. Gârlei nr. 59, camera 1, Bucureşti, Sector 1
Telefon: (+4) 0758 015 833
E-mail: office@apmgs.ro, presedinte@apmgs.ro
NEWSLETTER

Structural Health Monitoring

Un mediu construit de încredere și durabil este cheia siguranței și sănătății umane