Presa

„Altfel era un mare pericol”. Ce s-a descoperit la șantierul de sub Piața Victoriei și cât mai durează lucrările

Din toamna anului trecut, în Piața Victoriei se desfășoară lucrări de modernizare a magistralei de termoficare Grozăvești, care alimentează cu apă caldă și căldură din CET Vest o bună parte din Sectorul 1. Lucrările au întârziat o lună, iar șantierul va rămâne încă un an deschis. De ce?

Șantierul din Piața Victoriei are două puncte. O săpătură este chiar lângă rampa de ieșire din pasajul Victoriei, pe bd. Iancu de Hunedoara și a doua săpătură în Piața Victoriei, între Calea Victoriei și str. Buzești. Cea din urmă perturbează destul de mult traficul, fiind ocupate două benzi.

„La șantierul din Piața Victoriei, după ce am decopertat, am descoperit că respectivul canal termic era într-o stare precară, fiind degradată structura. S-a luat decizia să-l consolidăm. Am procedat la consolidarea canalului, deja am terminat lucrarea, lucrăm de o lună și jumătate la ea. Acum înlocuim rețeaua. Din cauza consolidării nu am putut să avansăm cu înlocuirea rețelei, avem o întârziere de o lună și jumătate-două”, a explicat pentru HotNews.ro Cristian Anton, directorul Energetica Servicii, compania municipală care execută lucrarea.

„Canalul trebuia consolidat că altfel era un mare pericol pentru traficul din zonă, pentru structura de rezistență. Mai avem cam două săptămâni și finalizăm și lucrarea de schimbare a rețelei”, a mai spus directorul.

Canalul în care se află țevile are 5 metri lățime și peste 2 înălțime și se află chiar lângă structura Pasajului Victoriei, traversând Piața Victoriei.

Finalizarea lucrărilor la rețeaua de termoficare nu înseamnă însă și închiderea șantierului. Acolo se află și o magistrală de apă care trebuie schimbată.

Citește articolul complet la: https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-27029233-altfel-era-mare-pericol-descoperit-santierul-sub-piata-victoriei-cat-mai-dureaza-lucrarile.htm

APMGS

Adresa: Str. Gârlei nr. 59, camera 1, Bucureşti, Sector 1
Telefon: (+4) 0758 015 833
E-mail: office@apmgs.ro, presedinte@apmgs.ro
NEWSLETTER

Structural Health Monitoring

Un mediu construit de încredere și durabil este cheia siguranței și sănătății umane