Presa

A intrat în vigoare Normativul privind securitatea la incendiu a construcțiilor. Seminar pentru antreprenori

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș, organizează un nou seminar de informare. Evenimentul are loc sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș și este programat pentru data de 24 iulie 2025, începând cu ora 10.00.Seminarul se va desfășura în Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT, situat pe Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, etajul I. Acest eveniment este dedicat angajatorilor și specialiștilor implicați în proiectarea și execuția construcțiilor, precum verificatori de proiecte, experți tehnici, arhitecți, ingineri și proiectanți de sisteme de securitate. Scopul seminarului este de a oferi informații esențiale în contextul intrării în vigoare a noului Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, indicativ P118/1-2025.

Documentul este OBLIGATORIU pentru proiectarea și execuția construcțiilor noi, precum și pentru proiectele de reabilitare, indiferent de forma de proprietate, destinație, categoria sau clasa de importanță, ori sursa de finanțare.

Temele abordate vizează:
  • Prezentarea noilor reglementări și clarificarea anumitor aspecte privind aplicarea acestor măsuri și reglementări specifice în domeniul securității la incendiu;
  • Prevederile Ordinului M.D.L.P.A. nr.267/2025 pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, indicativ P118/1 – 2025”, în vederea aplicării unitare a prevederilor normativului în cazul investițiilor aflate în derulare.
Citește mai mult la: https://www.tion.ro/stirile-judetului-timis/a-intrat-in-vigoare-normativul-privind-securitatea-la-incendiu-a-constructiilor-seminar-pentru-antreprenori-2100378/

APMGS

Adresa: Str. Gârlei nr. 59, camera 1, Bucureşti, Sector 1
Telefon: (+4) 0758 015 833
E-mail: office@apmgs.ro, presedinte@apmgs.ro
NEWSLETTER

Structural Health Monitoring

Un mediu construit de încredere și durabil este cheia siguranței și sănătății umane