Pe 29 iulie, Camera Deputaților a adoptat, ca primă cameră sesizată, proiectul de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (cunoscut deja informal drept CATUC) — un act normativ masiv, de aproape 500 de pagini și peste 575 de articole. Acesta își propune să înlocuiască trei legi fundamentale ale domeniului construcțiilor și urbanismului din România:

• Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul;
• Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții;
• o parte importantă din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții (articolele referitoare la cerințele fundamentale, agenții implicați și responsabilitățile acestora).

Codul este structurat în două mari „cărți": Cartea I – Despre amenajarea teritoriului și urbanism și Cartea II – Despre construcții, fiecare împărțită în părți, titluri și capitole care acoperă întregul ciclu de viață al unei investiții — de la planificare teritorială și documentații de urbanism, până la autorizare, execuție, recepție, exploatare și, în final, postutilizarea construcției.

Actul urmează să intre în vigoare la 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, aplicarea sa nefiind condiționată de adoptarea legislației secundare — un element menit să evite blocajele care au însoțit, în trecut, alte reforme legislative din domeniu.

Pentru domeniul monitorizării geotehnice și structurale, schimbarea centrală este la articolul 550: un articol întreg, cu 24 de alineate, dedicat urmăririi comportării în timp a construcțiilor. Până acum, cadrul detaliat era dat de o reglementare tehnică — P 130-2025 („Normativ privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor"), aprobată prin Ordinul nr. 770/2025 și intrată în vigoare în vara lui 2025, care la rândul ei înlocuise vechiul P 130-99 și metodologia MP-031-03.

Principalele noutăți

Dincolo de simpla consolidare a cadrului legal, Codul aduce câteva schimbări de fond:

• Digitalizarea și simplificarea autorizării. Printre obiectivele declarate ale legii se numără simplificarea și digitalizarea proceselor de avizare, aprobare și autorizare, printr-un sistem de avizare integrată susținut de comisii locale și de o Comisie națională dedicată, care urmează să fie operaționalizate în primele luni de la publicarea legii.

• Renunțarea la „categoriile de importanță" în favoarea „claselor de consecințe". Sistemul clasic de încadrare a construcțiilor în categorii de importanță (A, B, C, D) este înlocuit cu un sistem bazat pe risc, aliniat abordării europene: clasele de consecințe CC1–CC4, stabilite în funcție de gravitatea posibilelor pierderi de vieți omenești, pierderi economice, culturale, sociale sau de mediu în cazul avarierii construcției. Echivalența este directă (CC1 = fosta categorie D, ... CC4 = fosta categorie A), dar filozofia de evaluare a riscului devine mai granulară.

• Registrul Național al Construcțiilor (RNC). Se instituie un sistem informatic național care centralizează date despre toate construcțiile definitive, publice sau private — inclusiv un Registru Național al Clădirilor, componentă georeferențiată a acestuia. RNC va colecta informații de la diriginți de șantier, proiectanți, beneficiari și experți tehnici, servind atât autorităților de control, cât și, parțial, publicului.

• Măsuri de mediu în construcții noi. Din 2027, clădirile cu funcțiuni comerciale, de birouri, industriale sau de depozitare de peste 1.000 mp vor trebui să prevadă acoperișuri verzi pe cel puțin jumătate din suprafață, iar parcările exterioare mari vor trebui echipate cu sisteme de drenaj sustenabil și cu vegetație sau dispozitive de umbrire.

• Consolidarea rolului experților tehnici și al centrelor de expertiză. Legea introduce centre de expertiză publică de amenajarea teritoriului și urbanism (ATU), organisme menite să sprijine autoritățile locale, mai ales pe cele fără capacitate tehnică proprie.

Articolul 550 — urmărirea comportării în timp

Una dintre secțiunile cu impact tehnic direct asupra proiectanților, executanților, experților și proprietarilor este cea dedicată urmăririi comportării în timp a construcțiilor, reglementată în special prin art. 407 și prin capitolul dedicat managementului monitorizării (art. 550–551) din Cartea II. Cum spuneam, art. 550 este piesa centrală: 24 de alineate care descriu, practic, întregul ciclu al activității de monitorizare — de la definiție, până la baza de date centralizată.

Am citit articolul în paralel cu normativul tehnic în vigoare. Concluzia: o bună parte din text se reia din P 130-2025, iar o altă parte aduce elemente cu adevărat noi.

Ce se preia din P 130-2025

• Definițiile urmăririi curente și speciale. Urmărirea curentă rămâne activitatea de observare și înregistrare, cu caracter permanent, pe toată durata de viață a construcției, realizabilă prin examinare vizuală uzuală sau prin echipamente de măsurare, permanente ori temporare — deci monitorizare continuă sau secvențială. Urmărirea specială rămâne măsurarea, înregistrarea, prelucrarea și interpretarea sistematică a parametrilor care definesc menținerea performanțelor de proiect.
• Intervalul de minimum o dată pe an pentru stabilirea categoriei de urmărire și a metodologiei de aplicare.
• Posibilitatea de a instrumenta urmărirea curentă, nu doar de a o realiza vizual.
• Apartenența proiectului/programului de urmărire la proiectul tehnic de execuție — obligația proiectantului de a include acest program în caietul de sarcini.

Toate acestea există deja, în esență, în P 130-2025. Codul le ridică la rang de lege, dar nu le reinventează.

Ce este nou față de normativul tehnic

• Urmărirea specială nu se mai instituie exclusiv prin decizia proiectantului. Ea devine obligatorie pentru construcțiile noi din clasele de consecințe CC3 și CC4. Criteriul de aplicare trece, așadar, de la categoriile de importanță (folosite de P 130-2025) la noile clase de consecințe — o schimbare de nomenclator, dar și de logică de evaluare a riscului.
• Proiectantul trebuie să precizeze nivelul de precizie vizat al urmăririi. În P 130-2025 termenul nu apare deloc. Pentru caietele de sarcini pe care le elaborăm și le evaluăm, aceasta este probabil cea mai consecventă schimbare din tot articolul — pentru că introduce un standard de calitate a măsurătorii care, până acum, nu era cerut explicit.
• Executantul specializat întocmește un proiect tehnologic de monitorizare pentru construcțiile din CC3 și CC4. Practic, executantul trece din rolul de simplu prestator în cel de autor de documentație tehnică, cu responsabilitățile care decurg de aici.
• Reevaluarea periodică la fiecare zece ani. La 10 ani de la recepția la terminarea lucrărilor, și apoi din 10 în 10 ani, un expert tehnic evaluează construcția, cu efect posibil asupra duratei de existență proiectate — extindere, reducere sau menținere, în funcție de rezultate.
• Baza de date centralizată, integrată în Registrul Național al Construcțiilor. Pentru CC3 și CC4, toate rezultatele măsurătorilor și rapoartele de urmărire devin obligatoriu parte a acestei baze de date naționale; pentru CC2, integrarea rămâne opțională.

Monitorizarea seismică instrumentală

Tot nou este și pragul explicit de instrumentare seismică obligatorie: toate construcțiile din CC4, plus cele din CC3 amplasate în zone cu accelerație maximă a terenului de cel puțin 0,35g (cutremure cu interval mediu de recurență de 475 de ani). Echiparea minimă cerută este o stație de achiziție digitală și 4 senzori triaxiali de accelerație, dintre care unul amplasat în teren, în afara construcției, ca senzor de câmp liber.

Legătura cu monitorizarea geotehnică

Componenta geotehnică rămâne prezentă mai ales în contextul autorizării: expertiza geotehnică devine obligatorie la excavații de peste 6 metri, pe terenuri dificile de fundare, în pantă sau cu potențial de alunecare, ori la ziduri de sprijin mai înalte de 3 metri. Aceste situații se leagă direct de scopul declarat al urmăririi comportării în timp, care include explicit — încă din faza premergătoare construirii — colectarea de date despre comportamentul terenului și al construcțiilor din vecinătate.

Ce urmărim mai departe, ca asociație

Articolul 407 alin. (2) prevede că metodologia de aplicare se stabilește prin ordin de ministru. Acolo se va decide, de fapt, cât din practica reală de teren ajunge în normă.

Două aspecte ne interesează în mod special și pe care intenționăm să le susținem în etapa de elaborare a ordinului:

1. Finanțarea urmăririi speciale. P 130-2025 cere ca fondurile necesare pentru urmărirea specială să fie prevăzute încă de la aprobarea investiției. Codul nu preia această prevedere. Fără finanțare asigurată din faza de investiție, obligația de urmărire specială riscă să rămână doar pe hârtie.
2. Autorizarea laboratoarelor care efectuează investigațiile. Considerăm că investigațiile din cadrul urmăririi speciale trebuie efectuate de laboratoare autorizate ISC, pe profilul corespunzător — o poziție pe care o vom argumenta explicit în discuțiile privind ordinul de ministru.

Rămâne deschisă și întrebarea aplicării practice: cum se aplică aceste obligații la clădirile aflate deja în exploatare, fără carte tehnică completă? Este un subiect pe care îl deschidem spre dezbatere — orice punct de vedere din partea proiectanților, experților tehnici sau administratorilor de clădiri este binevenit.

Notă: acest articol se bazează pe textul proiectului de lege adoptat de Camera Deputaților (versiune datată 30 iulie 2026) și pe reglementarea tehnică P 130-2025 (Ordinul nr. 770/2025). Fiind un proiect legislativ, textul Codului poate suferi modificări până la forma finală publicată în Monitorul Oficial.