Începând cu 26 august, Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor aduce o schimbare importantă în modul în care este privită monitorizarea construcțiilor. Pentru prima dată, urmărirea comportării în timp este reglementată unitar, într-un articol dedicat în întregime acestei activități: Articolul 550, care cuprinde nu mai puțin de 24 de alineate.

De ce este important acest articol? Pentru că monitorizarea nu mai trebuie privită ca o simplă operațiune de măsurare sau ca un document care rămâne în cartea tehnică a construcției. Legea o transformă într-un proces continuu, organizat și documentat, care începe, în anumite situații, încă din etapa de construire și continuă pe întreaga durată de existență a construcției.

Practic, vorbim despre un mecanism prin care observăm, măsurăm și interpretăm ceea ce se întâmplă cu o construcție, pentru a putea identifica din timp eventualele modificări și pentru a interveni înainte ca acestea să se transforme în incidente, avarii sau chiar accidente.

Iar aici este cheia întregului articol: nu este suficient să măsurăm. Trebuie să știm ce măsurăm, cât de des măsurăm, cum interpretăm rezultatele și, mai ales, ce facem atunci când datele ne arată că ceva se schimbă.

În continuare, vom lua Articolul 550 alineat cu alineat și vom explica, pe înțelesul tuturor, ce înseamnă noile obligații, cine răspunde pentru urmărirea construcției, când vorbim despre urmărire curentă și când este necesară urmărirea specială, ce trebuie să conțină programul de monitorizare și ce se întâmplă cu datele obținute.

 

Ce înseamnă, de fapt, urmărirea comportării în timp

Codul o definește ca activitate sistematică de culegere și valorificare, prin interpretare, avertizare sau alarmare, a informațiilor rezultate din observare și măsurători asupra fenomenelor și mărimilor care caracterizează proprietățile construcției în interacțiunea ei cu mediul înconjurător.

Trei cuvinte din definiția asta merită reținute.

Sistematică. Nu o vizită când ne aducem aminte. Un proces cu reguli, intervale și metodă.

Interpretare. Măsurătoarea singură nu e urmărire. O valoare pe care nu o citește cineva care știe ce înseamnă rămâne un număr într-un tabel.

Avertizare sau alarmare. Scopul final nu e arhiva. E momentul în care cineva spune: aici trebuie intervenit.

Iar alin. (1) stabilește și durata. Pe toată perioada de existență a construcției, începând cu construirea ei și, în anumite cazuri, chiar înainte de construire, pentru a culege date despre comportarea terenului sau a construcțiilor din vecinătate.

Deci nu începe la recepție. Începe înainte de prima săpătură.

Care e, după dumneavoastră, veriga cea mai slabă în practica de azi: măsurătoarea, interpretarea ei sau decizia care ar trebui să urmeze?

 

De ce se face: scopul urmăririi și cerințele fundamentale

Alin. (2) enumeră trei scopuri, iar ordinea lor spune ceva.

Primul: asigurarea aptitudinii construcției pentru o exploatare normală. Adică nu doar „stă în picioare", ci „funcționează așa cum a fost gândită".

Al doilea: evaluarea condițiilor pentru prevenirea incidentelor, accidentelor și avariilor. Cuvântul-cheie este prevenire. Urmărirea nu documentează o degradare, ci o anticipează.

Al treilea: diminuarea pagubelor materiale, a pierderilor de vieți omenești și a degradării mediului.

Textul legii leagă explicit urmărirea comportării de pierderile de vieți omenești. Nu e o formulare retorică. E raționamentul pentru care obligația există.

Și mai e un detaliu care schimbă domeniul de aplicare. Alin. (2) spune că urmărirea se execută atât pentru menținerea cerințelor de rezistență, stabilitate și durabilitate, cât și a celorlalte cerințe esențiale.

Celorlalte. În practică, aproape toate programele de urmărire pe care le vedem se opresc la structură. Codul cere mai mult.

Câte dintre programele de urmărire pe care le-ați văzut acoperă și alte cerințe în afară de rezistență și stabilitate?

 

Cui i se aplică și cine răspunde

A doua întrebare, după „ce este": pe cine obligă?

Alin. (3) e scurt și fără portițe. Activitatea de urmărire a comportării în timp se aplică tuturor construcțiilor, cu excepția celor încadrate în CC1.

Merită citit de două ori. Nu doar clădirilor înalte. Nu doar podurilor. Nu doar construcțiilor cu probleme. Tuturor, mai puțin CC1.

Iar alin. (4) răspunde la întrebarea pe care o auzim cel mai des: beneficiarul este responsabil cu urmărirea în timp a construcției pentru perioada de utilizare.

Nu proiectantul, a cărui responsabilitate s-a încheiat demult. Nu constructorul, care a plecat de pe amplasament. Beneficiarul, adică cel care deține sau exploatează construcția.

Aici se rupe lanțul cel mai des. Programul de urmărire există în proiect, e predat odată cu cartea tehnică, apoi rămâne într-un dosar. Nimeni nu îl deschide, pentru că nimeni nu știe că îi revine.

Mai e ceva ce schimbă modul în care citim toate documentațiile existente. Art. 370 alin. (1) înlocuiește sistemul categoriilor de importanță cu sistemul claselor de consecințe. Codul dă și tabelul de echivalare, la alin. (5): CC1 corespunde categoriei D, CC2 categoriei C, CC3 categoriei B, CC4 categoriei A. În paralel, cele patru clase corespund claselor de importanță-expunere IV, III, II și I.

Deci, dacă în cartea tehnică scrie „categoria de importanță B", construcția este în CC3. Și intră în domeniul de aplicare al urmăririi.

Stabilirea clasei revine proiectantului, iar încadrarea într-o clasă inferioară celei indicate de lege este interzisă. Până la apariția metodologiei, încadrarea se face conform anexei nr. 6 la Cod.

Dacă administrați o construcție: știți în ce clasă de consecințe este încadrată?

 

Urmărirea curentă — regula pentru toată lumea

Codul separă două lucruri pe care practica le amestecă des. Alin. (5) le numește: urmărire curentă și urmărire specială. Astăzi despre prima, care este regula generală.

Urmărirea curentă înseamnă observarea și înregistrarea aspectelor, fenomenelor și parametrilor care pot semnala modificări ale capacității construcției de a îndeplini exigențele de performanță stabilite prin proiect.

Trei lucruri de reținut din alin. (6) și (7).

Se aplică tuturor construcțiilor cu excepția CC1. Aceeași regulă ca la domeniul general de aplicare.

Are caracter permanent. Textul spune explicit că durata ei coincide cu durata de viață a construcției. Nu se încheie, nu expiră, nu se suspendă.

Se efectuează prin examinare uzuală directă și, dacă e cazul, cu echipamente de măsurare de uz curent, permanente sau temporare. Urmărirea poate fi continuă sau secvențială.

„Examinare uzuală directă" nu înseamnă privit din mers. Alin. (8) închide discuția: urmărirea curentă se efectuează conform programului de urmărire a comportării în timp, care face parte din proiectul tehnic de execuție.

Deci există un document, cu intervale și cu ce anume se urmărește. Iar rezultatul se consemnează.

Vestea bună e că urmărirea curentă nu cere neapărat instrumentație scumpă. Cere metodă, periodicitate și consemnare. Absența ei nu se justifică prin buget.

La construcțiile pe care le administrați, urmărirea curentă are un program scris sau se face din memorie?

 

Urmărirea specială — răspunsul la un risc identificat

Dacă urmărirea curentă e regula pentru toată lumea, urmărirea specială e răspunsul la un risc identificat.

Alin. (9) o definește altfel decât pe cea curentă, și diferența e importantă. Urmărirea specială înseamnă măsurarea, înregistrarea, prelucrarea și interpretarea sistematică a valorilor parametrilor care definesc măsura în care construcția își menține cerințele de performanță stabilite prin proiect.

Adică nu observare, ci măsurare instrumentală. Nu constatare, ci prelucrare de date.

Când se instituie? Alin. (10) dă două situații.

La construcțiile noi din CC3 și CC4, stabilită prin proiect. Deci de la început, ca decizie de proiectare.

La construcțiile în exploatare cu o evoluție periculoasă, când este recomandată printr-o expertiză tehnică survenită ca urmare a observațiilor dintr-o inspecție extinsă. Deci pe parcurs, ca răspuns la ceva ce s-a văzut.

Pentru CC2, alin. (11) lasă loc de judecată: urmărirea specială poate avea caracter temporar sau permanent.

Și tot alin. (11) conține propoziția pe care o citează prea puțini. În momentul instituirii urmăririi speciale, aceasta include și urmărirea curentă.

Include. Nu înlocuiește. În practică se întâmplă des invers: se montează instrumentație pe o construcție la care urmărirea curentă nu a funcționat niciodată, iar datele nu au cu ce să fie comparate.

Ați văzut cazuri în care urmărirea specială a fost instituită prea târziu, după ce degradarea devenise vizibilă cu ochiul liber?

 

Cine stabilește programul și la ce interval

Alin. (12) are două propoziții și amândouă contează.

Prima: categoria de urmărire, intervalele la care se realizează și metodologia se stabilesc de către proiectant. Iar în cazul unei construcții existente, de către un expert tehnic atestat de minister, în special în situațiile în care perioada de responsabilitate a proiectantului a expirat.

Deci pentru o clădire construită acum douăzeci de ani, la care proiectantul nu mai poate fi chemat, cel care stabilește programul este expertul tehnic atestat. Nu proprietarul. Nu administratorul. Nu firma care execută măsurătorile.

A doua propoziție e cea mai concretă din tot articolul: intervalul la care se realizează nu va fi mai mare de un an.

Un an. Fără excepții în text, fără trimitere la alte reglementări, fără condiționări de clasă de consecințe.

Consecința practică e simplă. Un program de urmărire care prevede măsurători la doi ani sau la trei ani nu mai este conform după 26 august, indiferent ce spune documentația veche.

Iar dacă documentația veche nu prevede niciun interval, atunci nu era un program de urmărire.

Câte dintre construcțiile din administrarea dumneavoastră au un interval de urmărire mai mare de un an?

 

Ce trebuie să conțină programul de urmărire

Alin. (13) spune că proiectantul include programul în caietul de sarcini din proiectul tehnic de execuție, pentru perioada construirii și pe parcursul utilizării. Și enumeră ce trebuie precizat.

Intervalul de timp, eventual raportat la stadii fizice ale construirii.

Procedeele.

Măsurile de interes care se urmăresc.

Nivelul de precizie vizat.

Patru elemente. Un program care spune doar „se vor efectua măsurători periodice" nu îndeplinește niciunul.

Al patrulea este cel omis aproape întotdeauna. Nivelul de precizie schimbă complet natura lucrării: o măsurătoare cu precizie milimetrică și una cu precizie centimetrică costă diferit, se execută cu echipamente diferite și răspund la întrebări diferite. Dacă nu e precizat în caietul de sarcini, ofertele nu sunt comparabile, iar rezultatul nu e verificabil.

Art. 508 alin. (2) completează tabloul. Proiectul tehnic include programul de urmărire în timp pentru perioada construirii și pentru primii zece ani de exploatare, la lit. i). Iar la lit. m) include proiectul de urmărire propriu-zis, cu tipul de măsurători, echipamentele și frecvența determinărilor, elaborat de executantul lucrărilor de monitorizare.

Două documente, doi autori. Revenim asupra acestei distincții în episodul 9.

Din caietele de sarcini pe care le-ați citit anul acesta, în câte era precizat nivelul de precizie al măsurătorilor?

 

Instrumentarea seismică devine obligație de lege

Alin. (14) urcă în lege primară o cerință care până acum stătea în legislație secundară.

Construcțiile încadrate în CC4, precum și construcțiile din CC3 amplasate în zone cu accelerație maximă a terenului de cel puțin 0,35 g pentru seisme cu interval mediu de recurență de 475 de ani, vor fi instrumentate în vederea monitorizării seismice.

Reamintim echivalările din art. 370: CC4 corespunde categoriei de importanță A, CC3 categoriei B. Deci vorbim despre construcții de importanță excepțională și deosebită.

Codul precizează și echiparea minimală. O stație de achiziție digitală și patru senzori triaxiali de accelerație, dintre care unul amplasat în pământul sau pe terenul din exteriorul construcției, senzor de câmp liber.

Patru senzori. Nu unul. Iar unul dintre ei nu este pe clădire, ci în afara ei.

Senzorul de câmp liber e cel care spune ce a făcut terenul. Fără el, ai înregistrarea a ceea ce a simțit clădirea, dar nu ai termenul de comparație. Nu poți separa comportarea structurii de mișcarea de la bază.

Și încă un lucru: „echipare minimală" înseamnă prag de pornire, nu obiectiv de proiectare. Pentru o construcție complexă, patru senzori pot fi insuficienți pentru a înțelege ce s-a întâmplat.

Câte dintre clădirile publice din orașul dumneavoastră credeți că sunt instrumentate seismic astăzi?

 

Executantul specializat și proiectul tehnologic de monitorizare

Alin. (15) spune că executanții specializați care efectuează activitățile de urmărire în timp, pe baza programului emis de proiectant, întocmesc un proiect tehnologic de monitorizare detaliat, pentru fiecare categorie de lucrări. Cerința se aplică lucrărilor de construire ale construcțiilor din CC3 și CC4, atunci când categoria de urmărire este specială. Pentru CC2 se poate lucra direct pe baza programului unic indicat de proiectant.

Coroborat cu art. 508 alin. (2) lit. m), care include în proiectul tehnic proiectul de urmărire a comportării în timp elaborat de executantul lucrărilor de monitorizare, rezultă o distincție pe care legislația nu o făcuse până acum.

Proiectantul spune CE se urmărește. Programul de urmărire, cu intervale, mărimi și precizii.

Executantul specializat spune CUM se urmărește. Proiectul tehnologic, cu tipuri de măsurători, echipamente și frecvențe.

Doi autori, două documente, două răspunderi.

E prima recunoaștere în legislație primară a monitorizării ca activitate de sine stătătoare, cu autor propriu, nu ca un capitol pierdut într-un caiet de sarcini scris de altcineva.

Iar dacă executantul are un document propriu, are și răspunderea pentru el. Ceea ce ridică firesc întrebarea competenței și a autorizării celor care execută aceste lucrări, temă asupra căreia asociația s-a pronunțat și continuă să insiste.

Credeți că distincția dintre programul proiectantului și proiectul executantului va fi respectată în practică, sau se va rezuma la un singur document?

 

Ce se întâmplă la terminarea lucrărilor

Pe durata execuției se adună, de regulă, cele mai bune date pe care le va avea vreodată o construcție. Tasări, deplasări, deformații, comportarea terenului, efectul etapelor de încărcare. Măsurători dese, pe o perioadă în care structura trece prin cele mai mari schimbări din viața ei.

Ce se întâmplă cu ele după recepție? De obicei, nimic.

Alin. (16) schimbă asta. La terminarea lucrărilor de construire, pe baza rezultatelor măsurătorilor din perioada construirii, proiectantul poate adapta sau modifica programul de urmărire în timp pentru perioada exploatării, dacă consideră necesar.

Iar alin. (17) precizează unde ajunge programul, inițial sau modificat: face parte integrantă din caietul de sarcini pentru exploatare.

Deci datele din execuție nu sunt un capitol închis. Ele calibrează ce urmează. Dacă o construcție a avut, în timpul execuției, o comportare diferită de cea prevăzută în proiect, programul de exploatare ar trebui să reflecte asta.

Aici e și o oportunitate practică. La recepție, programul de urmărire pentru exploatare este de obicei un document semnat fără discuție. Alin. (16) îl transformă într-o decizie tehnică fundamentată pe măsurători.

La recepțiile la care ați participat, programul de urmărire pentru exploatare a fost discutat sau doar semnat?

 

Etapa excepțională: după cutremur, inundație, incendiu

Alin. (18) reglementează o situație pe care programul obișnuit nu o poate acoperi.

În cazul unor evenimente survenite în împrejurări extraordinare sau printr-un concurs de împrejurări nefavorabile, provocate de factori naturali sau umani, care aduc o solicitare importantă construcției, expertul tehnic realizează o etapă distinctă de urmărire a comportării în timp, excepțională, în afara programului-cadru.

Trei precizări din text.

Etapa este distinctă și excepțională. Nu înlocuiește programul obișnuit, se adaugă la el.

O realizează expertul tehnic. Nu se decide administrativ și nu se rezumă la o vizită de constatare.

Se declanșează la o solicitare importantă a construcției, indiferent de sursă: seism, inundație, incendiu, alunecare de teren, impact, lucrări în vecinătate.

Ultima categorie merită subliniată. „Factori umani" acoperă și situația în care lângă construcție se sapă, se excavează sau se execută lucrări care modifică starea terenului.

Se leagă de art. 421 alin. (2), care obligă utilizatorul să sesizeze Inspectoratul de Stat în Construcții în 24 de ore în cazul accidentelor tehnice.

După un eveniment seismic semnificativ, cine ar trebui să ia primul legătura cu expertul: proprietarul sau administratorul?

 

Evaluarea la 10 ani — obligația nouă pe care puțini au observat-o

Alin. (19) introduce ceva ce nu exista.

În termen de 10 ani de la recepția la terminarea lucrărilor și apoi la intervale de 10 ani, expertul tehnic efectuează o procedură de investigare și evaluare a construcției care înglobează și activitatea programată pentru procesul de urmărire în timp.

Deci nu doar urmărire continuă, ci și o verificare de fond, o dată la un deceniu, făcută de un expert tehnic.

Alin. (20) precizează obiectul: procedura vizează cerințele fundamentale aplicabile construcției, avute în vedere la proiectarea ei. Adică se verifică dacă ceea ce s-a promis prin proiect încă se ține.

Uitați-vă acum la art. 508 alin. (2) lit. i), din episodul 7. Programul de urmărire din proiectul tehnic acoperă perioada construirii și primii zece ani de exploatare.

Zece ani de program, apoi prima evaluare. Cele două termene se închid unul în celălalt. Nu e o coincidență de redactare, e un mecanism.

Rămâne o întrebare de tranziție, la care textul nu răspunde explicit: cum se aplică obligația pentru construcțiile recepționate cu mult înainte de intrarea în vigoare a Codului. Este o clarificare pe care o vom solicita.

Pentru construcțiile recepționate acum cincisprezece ani, când ar trebui să aibă loc prima evaluare?

 

Inspecția extinsă și certificatul de bună comportare

Alin. (21) descrie procedura și, mai ales, ce poate rezulta din ea.

Inspecția va fi una amănunțită și extinsă. La cererea proiectantului inițial sau a experților care efectuează evaluarea, activitatea de monitorizare poate cuprinde și alte tipuri de măsurători decât cele prevăzute în programul din proiect. Se poate recurge la testări de materiale, sondaje, măsurători la nivel local sau global.

Deci evaluarea nu se limitează la ce s-a măsurat până atunci. Poate cere date noi.

Iar rezultatele posibile sunt patru, și fiecare are consecințe.

Acordarea unui certificat de bună comportare a construcției. Un document nou în legislația românească.

Recomandarea de măsuri de reparare, reabilitare sau consolidare.

Reducerea sau prelungirea duratei de existență proiectate a construcției, în ansamblu sau pentru subsisteme componente.

Modificări ale parametrilor procesului de urmărire în timp.

A treia merită citită de două ori. Durata de existență proiectată a unei clădiri devine, prin alin. (21) lit. c), o mărime care se poate corecta în ambele sensuri, pe baza a ceea ce s-a măsurat. Nu o estimare făcută o dată, la proiectare, și lăsată acolo.

Testările de materiale, sondajele și măsurătorile menționate aici sunt investigații. Cine le poate executa și cu ce autorizare este o discuție pe care asociația o poartă de mai bine de un an.

Ce ar trebui să conțină, în opinia dumneavoastră, un certificat de bună comportare ca să fie util și nu doar o hârtie în plus?

 

Unde ajung datele: raportul, jurnalul, baza de date, RNC

Un raport de urmărire care rămâne în arhiva firmei care a făcut măsurătorile nu ajută pe nimeni peste zece ani, când se schimbă proprietarul, administratorul sau firma.

Alin. (22) rezolvă asta. Pentru fiecare etapă de urmărire în timp, specialiștii elaborează un raport de urmărire, care se consemnează în jurnalul evenimentelor din cartea tehnică a construcției.

Deci raportul nu se predă doar beneficiarului. Se consemnează, într-un document care însoțește construcția toată viața ei și se transmite la înstrăinare.

Alin. (23) merge mai departe, pentru construcțiile din CC3 și CC4. Toate rezultatele măsurătorilor, precum și rapoartele de urmărire, se introduc într-o bază de date centralizată, parte a cărții tehnice, care se integrează și în Registrul Național al Construcțiilor.

Pentru CC2, alin. (24) precizează că prevederea este opțională.

E o schimbare de infrastructură, nu doar de procedură. Datele despre comportarea construcțiilor importante încetează să fie proprietatea privată a unui dosar și devin o resursă care se acumulează.

Și e nevoie de precizat că necompletarea și nepăstrarea cărții tehnice, ca și nepredarea ei, sunt contravenții în noul Cod, sancționate cu amendă între 20.000 și 50.000 de lei.

Câte cărți tehnice ați văzut în care jurnalul evenimentelor era completat la zi?

 

Graficul de monitorizare — instrumentul nou al Codului

Am parcurs art. 550, alineat cu alineat. Închidem cu art. 551, care introduce un instrument nou.

Graficul de monitorizare.

Alin. (3) îl definește ca desfășurarea programată în timp a tuturor activităților, proceselor și etapelor de monitorizare din perioada execuției și exploatării. Alin. (4): este parte din proiectul tehnic de execuție și este elaborat de proiectant.

Se modifică, potrivit alin. (5), la cererea organismelor cu atribuții de control, la solicitarea proiectantului sau a unui expert, ori pe perioada exploatării, în funcție de fenomenele excepționale care se produc.

Iar alin. (6) spune cine îl ține la zi. Pe durata execuției, dezvoltatorul, prin managerul de proiect. După darea în exploatare, beneficiarul, fie direct, fie prin intermediul unei firme specializate.

Alin. (1) reia, în altă formă, ideea de la care am pornit: pe întreaga durată de existență a unei construcții se desfășoară activitate de urmărire a comportării în timp sau procese de evaluare. Fără pauze. Excepția rămâne CC1.

Recapitulând seria, Codul cere acum documente distincte, cu autori distincți: programul de urmărire al proiectantului, proiectul tehnologic al executantului specializat, graficul de monitorizare, raportul de urmărire, consemnarea în jurnalul evenimentelor și baza de date din cartea tehnică.

Distincția dintre ele va fi, probabil, principala sursă de confuzie în primul an de aplicare. Urmează legislația secundară, inclusiv metodologia de încadrare în clase de consecințe.

Vă mulțumim celor care ne-ați scris pe parcursul seriei. Întrebările rămase deschise le strângem și le adresăm mai departe.

Care dintre prevederile articolului 550 credeți că va fi cel mai greu de aplicat în practică?