În interviul publicat în Agenda Construcțiilor, ediția decembrie 2025, Mariana Garștea, președinta Asociaţiei Profesionale de Monitorizare Geotehnică și Structurală (APMGS), vorbește despre consolidarea asociației ca partener de referință în domeniul monitorizării geotehnice și structurale, trecerea de la conștientizare la acțiuni concrete precum standardizare și integrare, importanța datelor tehnice pentru siguranța reală a construcțiilor și necesitatea transformării monitorizării dintr-o obligație formală într-o practică efectivă.
De asemenea, subliniază lansarea de noi instrumente și programe educaționale dedicate profesionalizării și regulilor clare din domeniu, precum și necesitatea unei schimbări de mentalitate spre prevenție și decizii bazate pe date.
„Anul 2025 a fost, fără îndoială, unul al consolidării APMGS ca partener de referință în dialogul tehnic privind monitorizarea geotehnică și structurală. Dacă în anii anteriori am pus accentul pe conștientizare și educație, în 2025 am trecut la nivelul următor: standardizare, integrare și dialog instituțional real. Am extins baza de membri și am coagulat un nucleu solid de specialiști – proiectanți, constructori, consultanți și furnizori de soluții tehnologice – uniți de același obiectiv: profesionalizarea și reglementarea coerentă a domeniului monitorizării.
Prin campania #SpitaleSigure, am dus mesajul APMGS din zona tehnică în cea socială și instituțională: siguranța clădirilor publice nu este doar o chestiune de conformare, ci una de responsabilitate colectivă. Demersul pleacă de la o realitate simplă: fără date de comportare structurală, nu putem vorbi despre siguranță reală, reziliență sau sustenabilitate. Lecția principală a acestui an este că monitorizarea nu mai poate fi tratată ca un serviciu opțional. Ea trebuie integrată ca cerință normativă și operațională, așa cum prevăd Legea 10/1995 și normativele actualizate (inclusiv P130/2025). În lipsa datelor, decizia tehnică este o ipoteză; cu date, devine o certitudine.
În 2026, APMGS își va consolida rolul de lider de opinie și partener de referință în dialogul profesional privind monitorizarea geotehnică și structurală. Direcția strategică este clară: profesionalizarea pieței prin instrumente concrete de reglementare, formare și conștientizare. Primul obiectiv major este finalizarea și lansarea Ghidului APMGS pentru specificarea monitorizării geotehnice și structurale, elaborat în conformitate cu Legea nr. 10/1995, Legea nr. 50/1991, P130/2025 și cu bunele practici europene. Documentul va sprijini proiectanții, verificatorii, beneficiarii și autoritățile în definirea cerințelor de monitorizare bazate pe performanță, nu pe soluții comerciale.
Al doilea pilon este Academia APMGS – un program educațional adaptat specificului unui ONG tehnic. Nu ne propunem să substituim sistemul universitar sau activitatea companiilor din piață, ci să oferim un cadru independent de învățare aplicată, dedicat definirii, implementării și interpretării sistemelor de monitorizare. Academia va aborda teme precum fundamentarea cerințelor de monitorizare, integrarea monitorizării în urmărirea specială, bune practici de achiziție publică și principii de management al riscului structural. Vom continua parteneriatele cu instituții publice, universități și organizații europene, pentru alinierea României la tendințele de digitalizare și management bazat pe date.
Scopul nostru este ca APMGS să fie interlocutorul legitim pentru orice discuție serioasă despre monitorizarea geotehnică și structurală în România. Acum nu mai vorbim despre lipsă de armonizare legislativă, ci despre lipsa aplicării consecvente a ceea ce există deja. Provocarea reală este garantarea unui nivel minim de durabilitate și siguranță. Aceasta nu se poate realiza fără monitorizare implementată în faza de execuție și în exploatare. Autoritățile rămân reactive, iar sectorul privat are exemple excelente, dar încă izolate.
România are nevoie de o schimbare de cultură: de la reacție la prevenție. Normativul P130/2025 creează un potențial uriaș, dar existența unei obligații nu generează automat oportunități reale. Monitorizarea a fost obligatorie și până acum, însă aplicarea ei a fost adesea simbolică. Dacă mentalitatea se schimbă și trecem la o cultură a responsabilității, oportunitățile devin nelimitate: în infrastructură, clădiri publice, energie, industrie, sănătate, educație și apărare civilă. Adevărata oportunitate este trecerea la decizii bazate pe date. APMGS va continua să susțină această schimbare.”