Episodul 3 din seria dedicată art. 550.
Cel mai important din toată seria, dacă e să rețineți unul singur.
A doua întrebare, după „ce este": pe cine obligă?
Alin. (3) e scurt și fără portițe. Activitatea de urmărire a comportării în timp se aplică tuturor construcțiilor, cu excepția celor încadrate în CC1.
Merită citit de două ori. Nu doar clădirilor înalte. Nu doar podurilor. Nu doar construcțiilor cu probleme. Tuturor, mai puțin CC1.
Iar alin. (4) răspunde la întrebarea pe care o auzim cel mai des: beneficiarul este responsabil cu urmărirea în timp a construcției pentru perioada de utilizare.
Nu proiectantul, a cărui responsabilitate s-a încheiat demult. Nu constructorul, care a plecat de pe amplasament. Beneficiarul, adică cel care deține sau exploatează construcția.
Aici se rupe lanțul cel mai des. Programul de urmărire există în proiect, e predat odată cu cartea tehnică, apoi rămâne într-un dosar. Nimeni nu îl deschide, pentru că nimeni nu știe că îi revine.
Mai e ceva ce schimbă modul în care citim toate documentațiile existente. Art. 370 alin. (1) înlocuiește sistemul categoriilor de importanță cu sistemul claselor de consecințe. Codul dă și tabelul de echivalare, la alin. (5): CC1 corespunde categoriei D, CC2 categoriei C, CC3 categoriei B, CC4 categoriei A. În paralel, cele patru clase corespund claselor de importanță-expunere IV, III, II și I.
Deci, dacă în cartea tehnică scrie „categoria de importanță B", construcția este în CC3. Și intră în domeniul de aplicare al urmăririi.
Stabilirea clasei revine proiectantului, iar încadrarea într-o clasă inferioară celei indicate de lege este interzisă. Până la apariția metodologiei, încadrarea se face conform anexei nr. 6 la Cod.
Dacă administrați o construcție: știți în ce clasă de consecințe este încadrată?